More

    Un CEO își împărtășește învățăturile cu privire la motivul pentru care este important, ca manager, să fii sincer cu colegii

    Nu cred că trebuie să spunem că locul de muncă, ca și concept, este un lucru foarte complicat. Este suficient să întrebi o persoană cum a fost ziua ei la serviciu pentru a înțelege cât de dificile pot fi joburile.

    La urma urmei, lucruri precum cultura corporativă, personalități ale colegilor, procese de lucru și chiar propriile noastre mentalități ne pot conduce să evităm anumite subiecte și conversații, să ne temem de „șef” sau pur și simplu să ne simțim rău sau incomod pentru a cere să ne fie îndeplinite nevoile, indiferent dacă sunt legate de muncă sau personale.

    Ei spun că „sinceritatea este cea mai bună politică”, iar locul de muncă nu face excepție de la această regulă

    Recent, Daniel Abrahams, directorul general al agenției Hustlr, a scris pe LinkedIn pentru a explica de ce este important să rămâi autentic, sincer, deschis și, cel mai important, uman, la locul de muncă. Ca răspuns, foarte mulți oameni s-au alăturat discuției, exprimând sprijin pentru acest subiect.

    Daniel Abrahams a scris în postarea sa de pe LinkedIn:

    ”Am plecat de la birou la ora 13:00.

    Dimineața am spus echipei mele că o să plec mai devreme. Nu le-am spus că am întâlnire cu un client sau programare la doctor. Le-am spus adevărul. Urma să merg să o văd pe fiica mea cum primește un premiu la școala ei.

    De ce? Pentru că sunt om! Nu încerc să impresionez oamenii cu cât de mult muncesc. Prefer să construiesc un mediu de lucru deschis și transparent. Ca un conducător, totul începe de la mine. Nimeni nu ar trebui să își ascundă viața personală la muncă sau să își ceară scuze pentru ea.

    Trebuie să își iei copiii de la școală? Mergi să îi iei.

    Trebuie să fii acasă când ajunge curierul cu noua canapea? Super! Trimite-mi o poză.

    Suntem cu toții oameni. Haideți să fim onești despre viața noastră! Atâta timp cât noi:

    – ne facem treaba;

    – livrăm ceea ce spunem;

    – continuăm să dezvoltăm afacerile clienților noștri

    Hai să fim autentici unii cu ceilalți în această călătorie!
    Voi ce credeți?”

    „Hai să fim autentici unii cu ceilalți în această călătorie!”

    Daniel Abrahams și-a explicat deschiderea cu echipa sa: trebuia să meargă să își vadă fiica cum primea un premiu la școala ei și asta este exact ceea ce a spus. El nu a ascuns adevăratul motiv prin utilizarea unei întâlniri de afaceri sau a unei programări la doctor ca scuză.

    Ca lider, își dorește să formeze o atmosferă transparentă și deschisă la locul de muncă, nu să impresioneze cu cât de mult lucrează. Cu toții suntem oameni, toți avem o viață personală care nu se oprește atunci când suntem la birou. Desigur, task-urile trebuie realizate și proiectele finalizate la locul de muncă, dar asta nu ar trebui să ne oprească să fim sincer și transparenți unul cu celălalt, astfel încât să facem serviciul un loc mai bun pentru toată lumea.

    Oamenii au fost încântați de idee și s-au alăturat discuției. La momentul scrierii acestui articol, postarea a primit peste 640.000 de reacții și peste 15.000 de comentarii. Mulți angajatori și angajați l-au lăudat pe Daniel pentru felul cum abordează viața personală și diversele probleme ale angajaților săi.

    Este un memento sincer că lucrăm ca să trăim, nu trăim ca să lucrăm. Voi ce părere aveți?

    Avatar
    Sanatos
    Pasionat de un stil de viata sanatos, pozitivism, voie buna si articole pline cu motivatie

    Se citeste acum

    Din aceeasi categorie